Ziua de azi este despre Cine face ca lucrurile să funcționeze! Pentru că acesta este lucrul esențial despre Persoana Duhului Sfânt. El face ca lucrurile să funcționeze în viața creștinului și în biserică. Fără el suntem ca o mașină fără ulei (sau benzină, sau apă). Duhul Sfânt lucrează în multe feluri, folosind daruri diferite pentru momente diferite, oportunități diverse, prin niște oameni diferiți, cu slăbiciuni diverse. Cea mai mare greșeală este să încercăm să-L cuantificăm pe Duhul Sfânt datorită oamenilor prin care lucrează.
În primul rând Duhul Sfânt nu poate fi cuantificat! El este infinit, necuprins, atotștiutor, El este Dumnezeu. Cum să-L cuantifici pe Dumnezeu. Cum să măsori pe Cel care este necuprins. Cum să-L reduci la o simplă înțelegere pe Cel care s-a lăsat cunoscut de o persoană finită, ca omul. Faptul că-L putem înțelege (limitat oricum) este pentru că El s-a micșorat pentru a încăpea în înțelegerea noastră, dar El… El este necuprins, dincolo de cea mai sclipitoare iterație a minții noastre umane, El este mai presus. Atunci când credem că am ajuns la o înțelegere deplină a Lui, descoperim de fapt cât de puțin Îl cunoaștem, dar El a pus în noi curiozitatea continuării explorării, de aceea trebuie să continuăm descoperirea Lui. (Ceea ce cred că-l întristează în aceste zile este că această caracteristică creată de El în noi, de a continua explorarea a ceea ce vrem să cunoaștem, se rezumă doar la lucrurile materiale și eventual la relațiile interumane).
Probabil că atunci când ne oprim din a continua descoperirea Lui, atunci ies la iveală slăbiciunile de care menționam mai sus. De aceea avem azi oameni care, da, au vorbit de la Duhul Sfânt într-o vreme, dar s-au oprit din căutarea și descoperirea Lui și fac acum lucrurile dintr-o inerție inițială și dintr-o neveghere personală și a celor din jurul lui. Cel care este infinit și necuprins se lasă și se așteaptă să fie descoperit.
De altfel, când ne-am oprit din explorarea Lui, doar pentru că credem că am ajuns să-L cunoaștem îndeajuns, în acel moment lucrurile nu mai funcționează. Pentru că și în felul acesta face El ca lucrurile să funcționeze. Pe cum noi Îl descoperim pe El și nu ne oprim din explorarea Lui (chiar și atunci când credem că am ajuns la o înțelegere deplină), pe atât El se revelează în continuare, prin viața unor oameni plini de slăbiciuni. Când El este căutat și descoperit continuu, El se va vedea dincolo de slăbiciunile noastre, pentru ca El să strălucească în întunericul de afară. Datorită Lui și doar datorită Lui ne numim creștini și căutându-L pe El trebuie să fim martori/ucenici ai Împărăției.
