Skip to content Skip to footer

Scriam cândva anul trecut, în așa numita pandemie, despre normalul din anormal; cu referire la situația de atunci și despre faptul că pentru o vreme, chiar fiind într-o schimbare nedorită, putem trăi într-un normal, oricât de anormal ar fi.
Cumva, cumva parcă intrăm din nou în normal. Întrebarea se pune cum facem din acest nou normal o situație în care să nu uităm starea normală în care trebuie să fim: martori ai Învierii! Pentru un urmaș al lui Cristos această stare ar trebui să fie normalul, indiferent de circumstanțe. Aceasta nu este o spiritualizare a lucrurilor și nici nu înseamnă că negăm realitatea sau ne prefacem că circumstanțele nu există, ci pur și simplu să ne încredem în Domnul și să privim înainte la izbăvirea Lui, chiar și atunci când ni se lovesc genunchii unii de alții. Sunt momente când nu mai știm cum să procedăm.
Momente grele în care răul se dezlănțuie și păcatul crește la culmi care-ți dau fiori. Oameni dezlănțuiți în răutatea lor împotriva oricui prinde în cale nu este o situație tocmai plăcută. Până la urmă trăim într-o lume al cărui sistem de valori s-a stricat. De fapt, s-a tot deteriorat de la Adam și Eva încoace, iar acum trăim ultima lui fază de decadență. Cu alte cuvinte, acesta este normalul zilelor noastre, iar pentru un urmaș al lui Cristos a fi martor al Lui este cu atât mai normal în astfel de vremuri.
Normal este să știm de unde ne vine puterea în astfel de circumstanțe. Normal este să dăm mai departe copiilor și copiilor, copiilor noștri valorile Împărăției Lui. Normal este să naștem în continuare copii spirituali pe care să-i creștem și să-i împuternicim să ducă valorile și legea lui Dumnezeu mai departe. Normal este să declarăm peste copiii noștri fizici sau spirituali biruință și binecuvântare. Normal este să nu uităm că nu am fost luați din această lume, ci suntem păziți prin mâna cea mare și puternică a Domnului nostru. Normal este să nici nu ne credem superiori celor din jur, ci dimpotrivă să fim gata să ne plecăm genunchii pentru a le spăla picioarele.
Normal este să credem, să iubim și să fim sare și lumină. Acesta este normalul care Cristos îl așteaptă de la noi. Ești martor al lui Cristos, dacă spui că ești creștin. Trăiește ca atare!

Leave a comment