O moștenire sau moștenirea ta?

De departe cea mai mare moștenire pe care apostolul Pavel a lăsat-o în urma lui și putem spune că ne-a lăsat-o nouă este această determinare a lui de a împlini misiunea primită de la Cristos. Era total dedicat, nimic nu i se putea pune ca obstacol în față, avea aceeași determinare fie că era liber, fie că era închis. Această determinare venea din niște convingeri personale de neclintit care s-au stabilit prin cunoașterea profundă a Cristosului Înviat, cu care s-a întâlnit și care i-a încredințat misiunea.

Una dintre convingeri este aceasta: „căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…”. Convingerea aceasta i-a schimbat pentru totdeauna comportamentul. Doar așa putem explica comportamentul lui atunci când se întâlnește cu filozofii greci sau când stă în fața lui Felix sau când trebuie să-i confrunte pe iudaizatori sau pe cei care-i contestau lucrarea sau pur și simplu pe oamenii noi pe care-i întâlnea în călătoriile lui. Pavel nu avea niciun sentiment de sfială, nu se simțea penibil, nu simțea nicio jenă atunci când prezenta Evanghelia lui Cristos. Asta pentru că el însuși fusese transformat de această Evanghelia, dar și pentru că știa un lucru: singura care are puterea de a mântui un om este Evanghelia lui Cristos. El nu privea Evanghelia ca pe cea mai bună filozofie pe care o poate auzi omul și nu-i era rușine să o prezinte pentru că Evanghelia e singura care conține puterea lui Dumnezeu de a salva omul.

Acuma, depinde cum privim această moștenire a lui Pavel. Este ceva ce A LĂSAT sau NE-A LĂSAT. Diferența este de asumare. Când vom înțelege diferența probabil ne-o vom și asuma. Putem să ne mirăm, să ne bucurăm și să lăudăm moștenirea lăsată de Pavel, dar alta este să ne-o asumăm - adică să trăim urmând exemplul celui care ne-a lăsat moștenirea. Sigur că asumarea este doar primul pas, următorul fiind să ne apropiem de Domnul pentru ca această asumarea să devină convingere și mai apoi mod de viață. Este motivul pentru care am stat în rugăciune și post în această perioadă: ca Dumnezeu să ne trezească, să ne umple și să ne împrospăteze ca să ne asumăm această moștenire și să o trăim!