top of page
Caută

Asumarea e…


Este ceva aproape de neconceput ceea ce face împăratul David în fața lui Absalom. Tocmai împăratul Israelului să-și părăsească palatul și împreună cu poporul care era cu el să o ia la pas ca să nu înfrunte inima dornică de afirmare și mărire a lui Absalom?

Pe de-o parte David ajunge aici datorită unei neglijențe, iar atunci când Absalom prinde curaj, David nu acționează, ci își asumă greșeala neglijenței lui fără să o acopere. Toate acestea se întâmplau după ce a mai încercat să acopere ceva… se pare că învățase lecția asumării greșelilor. Și cât de importantă este această lecție a asumării!

Sigur că era mai bine ca David să acționeze altfel față de Absalom și să rezolve amărăciunea din inima lui Absalom. Trebuia să ia niște decizii față de el la momentul potrivit. Chiar dacă a dat semne că-l iartă, refuzul lui David de a vedea fața lui a fost pământul în care a încolțit rebeliunea lui Absalom. Nu știm de ce nu a mers până la capăt cu acțiunea de iertare, dar știm ce face David atunci când greșeala lui se vede în rebeliunea lui Absalom (nu vreau să spun prin asta că Absalom nu are nicio responsabilitate - asta-i doar o altă discuție).

Ca părinți nu putem să neglijăm niște aspecte la care copiii noștri nu se vor gândi, dar va fi pământul în care va încolți fie un rod bun, fie neghină în inima copilului nostru. David greșește, dar apoi nu acționează ca și cum n-ar fi avut partea lui de vină. David a învățat să-și asume greșeala și în asta este atât o lecție a asumării pentru noi, cât și o lecție de a acționa corect la vremea potrivită pentru a pregăti un pământ bun pentru inima copilului nostru - și asta tot asumare se numește.

Pe de altă parte, David ajunge în situația aceasta pentru că a acordat libertate lui Absalom, chiar libertatea de a se răscula împotriva lui. Aici învățăm lecția pe dos. Decât să ne trezim că fac vreo prostie, aglomerăm cu legi care să prevină căderea, chiar dacă asta fură libertatea. Cine sunt cunoscuți pentru aglomerarea de legi peste oameni? Exact… fariseii! Sigur că treaba asta este foarte delicată, dar dacă nu acționezi la timp, mai târziu legile (la fel și libertatea) nu vor produce decât rebeliune. Cheia este: acționează la timp (adică pregătește pământul bine) și acordă libertate! În momentul în care încercăm să învățăm pe cineva prin restrângerea libertății, vom cădea ușor în manipulare și fariseism. Cum spuneam este o treabă delicată, care nu pretind că o voi rezolva eu în 400 de cuvinte. Duhul Sfânt ne va da înțelepciune în timp ce vom asculta de El!

0 comentarii

Comments


bottom of page