Iov 31 - 2 Corinteni 3.

Iov 31

1Am încheiat un legământ cu ochii mei,

să nu-mi ațintesc privirea asupra unei fecioare.

2Dar ce parte am de la Dumnezeu, de sus?

Ce moștenire am de la Cel Atotputernic, din înălțimi?

3Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept

și dezastrul pentru cei ce comit nelegiuiri?

4Oare nu vede El căile mele

și nu-mi numără El toți pașii?

5Dacă am umblat cu minciună,

și piciorul meu s-a grăbit spre înșelătorie,

6să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății

și atunci îmi va cunoaște integritatea!

7Dacă pașii mi s-au abătut de pe cale,

dacă inima mi-a urmat ochii

și dacă mi s-au pângărit mâinile,

8atunci alții să mănânce ce am semănat,

și urmașii mei să fie smulși din rădăcini.

9Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie

și, dacă am pândit la ușa semenului meu,

10atunci soția mea să macine pentru altul,

și alții să se culce cu ea.

11Acesta ar fi fost un desfrâu,

ar fi fost o nelegiuire ce ar fi trebuit judecată.

12Ar fi fost un foc care ar fi ars până la Locul Nimicirii

și care mi-ar fi dezrădăcinat tot secerișul.

13Dacă am disprețuit dreptul slujitorului meu sau al slujitoarei mele,

în disputa lor cu mine,

14ce voi face când Se va ridica Dumnezeu?

Ce voi răspunde când va cerceta El?

15Cel Ce m-a făcut pe mine în pântec, nu i-a făcut și pe ei?

Oare nu Același ne-a creat în pântecele mamelor noastre?

16Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea

sau dacă am făcut să se întristeze ochii văduvei,

17dacă mi-am mâncat bucata de pâine de unul singur,

iar cel orfan nu a mâncat din ea –

18eu, care, din tinerețe, l-am crescut ca un tată,

și din pântecul mamei mele am călăuzit-o pe văduvă –

19dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine,

sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,

20iar inima lui nu m-a binecuvântat

atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele,

21dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului,

pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,

22atunci să-mi cadă umărul de la locul lui

și să-mi fie smulsă mâna din încheietură.

23Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu

și nu puteam să înfrunt măreția Sa.

24Dacă mi-am pus încrederea în aur

sau dacă am zis aurului pur: «Tu ești încrederea mea!»,

25dacă m-am bucurat că averea mea este mare

și că mâna mea a adunat mult,

26dacă am privit soarele când strălucea

sau luna mișcându-se în splendoarea ei

27și mi s-a amăgit inima în taină,

dacă le-am dat sărutări, ducându-mi mâna la gură,

28aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,

pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus.

29Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura,

sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el,

30dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască,

cerând blestem peste viața lui,

31dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată:

«Cine nu s-a săturat din carnea lui?»,

32– Străinul însă n-a rămas în drum peste noapte,

și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului –

33dacă mi-am acoperit fărădelegile ca Adam,

ascunzându-mi nelegiuirea în sân,

34pentru că m-aș fi îngrozit de mulțime,

iar disprețul clanurilor m-ar fi înspăimântat,

tăcând și neîndrăznind să ies afară…

35O, de-aș găsi pe cineva să mă asculte!

Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic!

Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.

36O voi pune pe umăr,

o voi purta ca pe o coroană.

37Îi voi da socoteală de toți pașii mei,

mă voi apropia de El ca un conducător.

38Dacă pământul meu a strigat împotriva mea

și dacă brazdele lui au plâns împreună,

39dacă i-am mâncat roada fără să plătesc,

sau dacă i-am dat la moarte pe proprietarii lui,

40atunci să crească pe el spini în loc de grâu

și neghină în loc de orz!“.

Cuvintele lui Iov au luat sfârșit.

2 Corinteni 3

Slujitorii Noului Legământ

1Începem noi iarăși să ne recomandăm pe noi înșine? Sau nu cumva avem nevoie, așa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? 2Voi înșivă sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii, 3fiind arătați că sunteți o scrisoare a lui Cristos prin slujirea noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.

4O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu. 5Nu pentru că suntem capabili, prin noi înșine, să gândim ceva ca fiind de la noi. Dimpotrivă, competența noastră vine de la Dumnezeu, 6Care ne-a și făcut capabili să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viață.

Gloria mai măreață a Noului Legământ

7Dar dacă slujba morții, gravată în litere pe pietre, a fost cu glorie, astfel încât fiii lui Israel n-au putut să se uite la fața lui Moise, din cauza strălucirii feței lui, așa trecătoare cum era, 8nu va fi, deci, slujba Duhului cu mai multă glorie? 9Căci, dacă în slujba condamnării a fost glorie, cu mult mai mult slujba dreptății are din abundență glorie! 10Fiindcă, în acest caz, ceea ce a fost glorificat, n-a fost, de fapt, glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult. 11Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost glorios, cu mult mai mult este glorios ceea ce rămâne.

12Deci, fiindcă avem o astfel de speranță, ne comportăm cu mare îndrăzneală 13și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător. 14Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat. 15Chiar până astăzi, oricând este citit Moise, pe inima lor este un văl, 16dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este luat. 17Iar Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. 18Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul.