Iov 29, 30 - 2 Corinteni 2

Iov 29

Răspunsul final al lui Iov

1Iov și-a continuat discursul și a zis:

2„Ce n-aș da să fiu ca în lunile din trecut,

ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

3când candela Lui strălucea peste capul meu,

și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,

4ca atunci când eram în zilele mele de prosperitate,

când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,

5când Cel Atotputernic încă era cu mine,

când copiii mei erau în jurul meu,

6când mi se scăldau pașii în smântână,

iar stânca turna lângă mine pârâuri de ulei.

7Când ieșeam la poarta cetății,

când îmi pregăteam scaunul în piață,

8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi,

iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,

9conducătorii se opreau din vorbit

și-și puneau mâna la gură,

10glasul conducătorilor amuțea

și li se lipea limba de cerul gurii.

11Oricine mă auzea mă numea fericit,

și oricine mă vedea era de partea mea,

12pentru că îl scăpam pe săracul care striga după ajutor

și pe orfanul care nu avea sprijin.

13Omul muribund mă binecuvânta;

făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină,

judecata dreaptă îmi era robă și turban;

15eram ochi pentru cel orb

și picior pentru cel olog;

16eram tată pentru cel nevoiaș

și cercetam cauza celui străin.

17Zdrobeam colții celui nedrept

și smulgeam prada din dinții lui.

18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu,

și zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19Rădăcina mea va ajunge la apă,

și roua va înnopta pe ramurile mele.

20Gloria mea va fi mereu proaspătă alături de mine,

și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea».

21 Toți mă ascultau și așteptau,

tăceau așteptând sfatul meu.

22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni,

și cuvântarea mea cădea peste ei ca picăturile de ploaie.

23Ei mă așteptau ca pe ploaie,

își deschideau gura ca după o ploaie târzie.

24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă

și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.

25Le alegeam calea și le eram conducător;

locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale;

eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.

Iov 30

1Dar acum ei râd de mine,

ei, mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți i-am considerat nedemni

să-i pun alături de câinii turmei mele.

2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

de vreme ce rămăseseră fără vlagă?

3Epuizați de sărăcie și de foame,

cutreierau deșertul,

noaptea, prin locuri părăsite și pustii,

4smulgeau nalbă dintre arbuști,

mâncau chiar și rădăcini de verigel.

5Erau alungați din mijlocul oamenilor;

striga lumea după ei ca după niște hoți.

6Ei locuiau în râpele de lângă pârâuri,

în gropile pământului și între stânci.

7Urlau printre tufișuri,

se îngrămădeau pe sub mărăcini.

8Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,

erau alungați din țară.

9Dar acum, ei îmi folosesc numele în cântecul lor;

am devenit o parodie pentru ei.

10Mă disprețuiesc, se îndepărtează de mine,

nu se sfiesc să mă scuipe în față.

11Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit,

ei nu mai au frâu față de mine.

12La dreapta mea se ridică o gloată.

Ei întind curse picioarelor mele

și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.

13Ei îmi distrug cărarea,

îmi măresc necazul.

Nu au nevoie de ajutor.

14Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.

Se rostogolesc printre dărâmături.

15Spaimele mă copleșesc.

Demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,

iar bunăstarea mea se risipește ca un nor.

16Și acum, mi s-a vărsat sufletul din mine;

m-au cuprins zilele suferinței.

17Noaptea îmi străpunge oasele,

iar durerile care mă rod, n-au odihnă.

18 Dumnezeu îmi smulge haina cu mare putere;

mă strânge ca gulerul de la tunică.

19El m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi.

Stau în picioare, iar Tu doar Te uiți la mine.

21Ai devenit aspru cu mine;

mă lovești cu puterea mâinii Tale.

22Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt

și mă arunci în furia furtunii.

23Știu că mă duci la moarte,

în locul hotărât pentru toți cei vii.

24Da, nimeni nu-și întinde mâna spre o ruină,

când strigă după ajutor în necazul său.

25N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?

N-a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?

26Când mă așteptam la bine, a venit răul

și când așteptam lumina, a venit întunericul.

27Adâncul ființei mele fierbe fără încetare;

zilele suferinței vin peste mine.

28Umblu înnegrit, dar nu de soare.

Mă ridic în adunare și strig după ajutor.

29Am ajuns frate cu șacalii

și prieten cu struții.

30Pielea mi se înnegrește și cade,

iar oasele îmi ard de febră.

31Harfa mea este pentru bocet,

iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.

2 Corinteni 2

1Astfel, am hotărât în mine însumi să nu mai vin din nou la voi cu întristare. 2Căci, dacă eu vă întristez, atunci cine îmi va aduce bucurie, dacă nu cel întristat de mine? 3Și am scris în felul acesta, pentru ca, atunci când voi veni, să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt convins, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. 4Căci v-am scris cu mult necaz și durere în inimă, printre multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi.

Iertarea celui păcătos

5Dacă cineva a fost un motiv de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toți. 6Este destul pentru acesta pedeapsa dată de cei mai mulți. 7Astfel, dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să-l iertați și să-l încurajați, ca să nu fie copleșit de prea multă întristare. 8De aceea, vă îndemn să vă reafirmați dragostea față de el. 9Căci v-am scris și ca să vă pun la încercare și să aflu dacă sunteți ascultători în toate. 10Pe cine iertați voi, îl iert și eu. Căci ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezența lui Cristos, 11ca să nu-l lăsăm pe Satan să profite de noi, pentru că noi nu suntem în necunoștință de planurile lui.

Slujitorii Noului Legământ

12Când am venit la Troa pentru Evanghelia lui Cristos și mi-a fost deschisă o ușă de către Domnul, 13n-am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei și m-am dus în Macedonia.

14Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care întotdeauna ne face să triumfăm în Cristos și răspândește prin noi, în orice loc, aroma cunoașterii Lui. 15Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiți și printre cei ce pier: 16pentru aceștia, o aromă de la moarte spre moarte, dar pentru aceia, o aromă de la viață spre viață. Și cine este adecvat pentru aceste lucruri? 17Căci noi nu suntem asemenea celor mulți, care profită de pe urma Cuvântului lui Dumnezeu, ci vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos, din sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu.