4 Decembrie

2 Cronici 32, 1 Ioan 4

2 Cronici 32

Năvălirea lui Sanherib, împăratul Asiriei

1După aceste lucruri și după aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda și a împresurat cetățile întărite, cu gând să pună mâna pe ele. 2Ezechia, văzând că a venit Sanherib și că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului, 3s-a sfătuit cu căpeteniile sale și cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Și ei au fost de părerea lui. 4S-au strâns o mulțime de oameni și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul ținutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împărații Asiriei, la venirea lor, ape din belșug?” 5Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat și l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo, în cetatea lui David, și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi. 6A pus căpetenii de război peste popor și le-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetății. Vorbindu-le inimii, a zis: 7„Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei și înaintea întregii mulțimi care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el! 8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, care ne va ajuta și va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

Trimișii lui Sanherib

9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună: 10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: ‘Pe ce se bizuiește încrederea voastră, de stați împresurați la Ierusalim? 11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, când zice: «Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei»? 12Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului și a dat porunca aceasta lui Iuda și Ierusalimului: «Să vă închinați numai unui altar și să aduceți tămâie numai pe el»? 13Nu știți ce am făcut noi, eu și părinții mei, tuturor popoarelor celorlalte țări? Dumnezeii neamurilor acestor țări au putut ei să le izbăvească țările din mâna mea? 14Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinții mei a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea? 15Să nu vă amăgească Ezechia dar și să nu vă înșele astfel; nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărății n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!’” 16Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva robului Său Ezechia. 17Și a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte țări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.” 18Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza și spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, și să poată pune astfel stăpânire pe cetate. 19Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omenești.

Nimicirea lui Sanherib

20Împăratul Ezechia și prorocul Isaia, fiul lui Amoț, au început să se roage pentru lucrul acesta și au strigat către cer. 21Atunci, Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toți vitejii, domnitorii și căpeteniile. Și împăratul s-a întors rușinat în țara lui. A intrat în casa dumnezeului său, și cei ce ieșiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. 22Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. 23Mulți au adus Domnului daruri în Ierusalim și au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălțat în ochii tuturor popoarelor.

Boala și moartea lui Ezechia

24În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit și i-a dat un semn. 25Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26Atunci, Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, și mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia. 27Ezechia a avut multe bogății și multă slavă. Și-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi și de toate lucrurile care se pot dori; 28hambare pentru roadele de grâu, de must și de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29Și-a zidit cetăți și a avut belșug de boi și de oi, căci Dumnezeu îi dăduse multe avuții. 30Tot Ezechia a astupat și gura de sus a apelor Ghihon și le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui. 31Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în țară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui. 32Celelalte fapte ale lui Ezechia și faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoț, în cartea împăraților lui Iuda și Israel. 33Ezechia a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Și, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

1 Ioan 4

1Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. 2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; 3și orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul antihristului, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. 4Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. 5Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă. 6Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. 7Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. 8Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. 9Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. 10Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. 11Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. 12Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi. 13Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său. 14Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. 15Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, și el, în Dumnezeu. 16Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. 17Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. 18În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. 19Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. 20Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” și urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? 21Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.