top of page
Caută

31 August


1 Samuel 24, 1 Corinteni 5



 


1 Samuel 24

David în peștera En-Ghedi. Saul cruțat de David

1Când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, au venit și i-au spus: „Iată că David este în pustia En-Ghedi.” 2Saul a luat trei mii de oameni aleși din tot Israelul și s-a dus să caute pe David și pe oamenii lui până pe stâncile țapilor sălbatici. 3A ajuns la niște stâne de oi, care erau lângă drum, și acolo era o peșteră în care a intrat să doarmă. David și oamenii lui erau în fundul peșterii. 4Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îți zice: ‘Dau pe vrăjmașul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea.’” David s-a sculat și a tăiat încet colțul hainei lui Saul. 5După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul. 6Și a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” 7Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi și i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peșteră și și-a văzut înainte de drum. 8După aceea, David s-a sculat și a ieșit din peșteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a uitat înapoi, și David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat. 9David a zis lui Saul: „De ce asculți tu de vorbele oamenilor care zic: ‘David îți vrea răul’? 10Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peșteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor, dar te-am cruțat și am zis: ‘Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.’ 11Uite, părintele meu, uite colțul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ți-am tăiat colțul hainei și nu te-am ucis, să știi și să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire și că n-am păcătuit împotriva ta. Totuși tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viața. 12Judece Domnul între mine și tine și Domnul să mă răzbune pe tine, dar eu nu voi pune mâna pe tine. 13‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine. 14Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești tu? Un câine mort, un purice. 15Domnul va judeca și va hotărî între mine și tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina și El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.” 16Când a sfârșit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Și Saul a ridicat glasul și a plâns. 17Și a zis lui David: „Tu ești mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău. 18Tu îți arăți azi bunătatea cu care te porți față de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, și nu m-ai omorât. 19Dacă întâlnește cineva pe vrăjmașul lui, îl lasă oare să-și urmeze drumul în liniște? Domnul să-ți răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! 20Acum, iată, știu că tu vei domni și că împărăția lui Israel va rămâne în mâinile tale. 21Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânța mea după mine și că nu-mi vei șterge numele din casa tatălui meu.” 22David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David și oamenii lui s-au suit în locul întărit.


Curvarul din Corint

1Din toate părțile se spune că între voi este curvie, și încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său. 2Și voi v-ați fălit! Și nu v-ați mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârșit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru! 3Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de față cu duhul, am și judecat, ca și când aș fi fost de față, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. 4În Numele Domnului Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus, 5am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.

Hristos – Mielul nostru de Paște

6Nu vă lăudați bine. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala? 7Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat, căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit. 8Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate și viclenie, ci cu azimile curăției și adevărului.

Creștinii și curvarii

9V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. 10Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei hrăpăreți sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume. 11Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau bețiv sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. 12În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru? 13Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

0 comentarii

留言


bottom of page