top of page

27 Martie


Filipeni 1 - Proverbe 14



 


Filipeni 1

1Pavel și Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus,

către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și cu diaconii:

2Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire și rugăciune

3Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de voi. 4Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie 5datorită părtășiei voastre la Evanghelie, din prima zi și până acum, 6fiind convins că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.

7Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și consolidarea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. 8Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus.

9Și mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, 10ca să recunoașteți lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos, 11plini de rodul dreptății, prin Isus Cristos, spre gloria și lauda lui Dumnezeu.

Lanțurile lui Pavel și înaintarea Evangheliei

12Vreau să știți, fraților, că lucrurile care mi s-au întâmplat au ajutat, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei. 13Astfel, prin toată garda palatului și printre toți ceilalți se știe că am fost pus în lanțuri pentru Cristos, 14iar cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită lanțurilor mele, au și mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul.

15Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. 16Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. 17Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă, nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele.

18Dar ce contează? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat, și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. 19Căci știu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20potrivit cu așteptarea mea nerăbdătoare și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine în nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi glorificat în trupul meu și acum, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. 22Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. 23Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine, 24dar, pentru voi, este mai de folos să rămân în trup. 25Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să trăiesc alături de voi toți pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, 26pentru ca, prin venirea mea din nou la voi, lauda voastră în Cristos Isus să sporească datorită mie.

Viața care onorează Evanghelia

27Numai trăiți-vă viața într-un mod demn de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt departe, să aud despre voi că rămâneți tari într-un singur duh, luptând într-un singur suflet pentru credința Evangheliei, 28fără să vă lăsați înspăimântați în niciun fel de împotrivitorii voștri. Lucrul acesta este pentru ei o dovadă că vor fi nimiciți, însă pentru voi este o dovadă a mântuirii voastre. Și dovada aceasta este de la Dumnezeu. 29Căci vouă, datorită lui Cristos, vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, 30întrucât aveți de dus aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și pe care auziți că o mai duc și acum.


Proverbe 14

1Orice femeie înțeleaptă își zidește casa,

dar cea nebună o dărâmă cu înseși mâinile ei.

2Cine umblă cu dreptate se teme de Domnul,

dar cel ce se îndepărtează de căile Lui Îl disprețuiește.

3Vorbirea nebunului aduce o nuia pentru spinarea lui,

dar cei înțelepți sunt păziți de înseși buzele lor.

4Unde nu sunt boi, ieslea este goală,

dar puterea boilor aduce belșug de roade.

5Un martor adevărat nu minte,

dar un martor fals răspândește minciuni.

6Batjocoritorul caută înțelepciunea, dar n-o găsește,

însă, pentru cel priceput, este ușor să-și însușească știința.

7Depărtează-te de omul nesăbuit,

pentru că nu vei găsi cunoștință pe buzele lui!

8Înțelepciunea celui chibzuit îl ajută să-și înțeleagă calea,

dar nebunia nesăbuiților este înșelătoare.

9Nebunii glumesc cu păcatul,

dar între cei drepți este bunăvoință.

10Inima își cunoaște necazurile

și niciun străin nu poate lua parte la bucuria ei.

11Casa celor răi va fi nimicită,

dar cortul celor drepți va înflori.

12Există o cale ce pare dreaptă înaintea omului,

dar la capătul ei se află căile morții.

13Chiar și în mijlocul râsului inima poate fi îndurerată,

iar bucuria poate sfârși în întristare.

14Cel cu inima rătăcită se va sătura de căile lui,

dar omul bun va fi săturat cu ale lui.

15Cel naiv crede orice vorbă,

dar cel chibzuit își gândește bine pașii.

16Cel înțelept se teme și se depărtează de rău,

dar cel nesăbuit este mândru și încrezător.

17Cel iute la mânie face prostii,

și omul cu intenții rele este urât de alții.

18Cei naivi moștenesc nebunie,

dar cei chibzuiți sunt încoronați cu multă cunoștință.

19Oamenii răi se vor pleca înaintea celor buni

și cei ticăloși se vor pleca la porțile celui drept.

20Săracul este urât chiar și de semenii lui,

dar bogatul are mulți prieteni.

21Cel ce-și disprețuiește semenul păcătuiește,

dar ferice de cel ce arată bunăvoință față de cei săraci.

22Nu se rătăcesc cei ce plănuiesc răul?

Dar cei ce plănuiesc binele găsesc îndurare și credincioșie.

23În orice muncă grea există și un câștig,

dar a spune doar cuvinte de pe buze duce numai la sărăcie.

24Bogăția este o coroană pentru cei înțelepți,

dar nebunia nesăbuiților rodește nebunie.

25Un martor adevărat salvează vieți,

dar cel ce răspândește minciuni aduce înșelătoria.

26În teama de Domnul există o puternică încredere;

El va fi un adăpost pentru fiii Lui.

27Teama de Domnul este un izvor de viață,

îndepărtând omul de la capcanele morții.

28Poporul numeros este gloria regelui,

dar, fără supuși, prințul este ruinat.

29Cel încet la mânie are mare pricepere,

dar cel iute la mânie înalță nebunia.

30O inimă liniștită este viața trupului,

dar gelozia este putrezirea oaselor.

31Cine-l asuprește pe sărac Îl disprețuiește pe Creatorul său,

dar cine arată bunăvoință față de nevoiaș Îl onorează pe Dumnezeu.

32Cel rău este doborât de răutatea lui,

dar cel drept găsește adăpost chiar și în propria moarte.

33Înțelepciunea se odihnește în inima celui priceput

și se lasă cunoscută în mijlocul nesăbuiților.

34Dreptatea înalță o națiune,

dar păcatul este o rușine pentru orice popor.

35Bunăvoința regelui este pentru slujitorul înțelept,

dar mânia lui este pentru cel care-l face de rușine.

Comentários


bottom of page