Judecatori 11, Fapte 15
JUDECĂTORII 11
Iefta, judecător în Israel
1Iefta, Galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta. 2Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta și i-au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru, căci ești fiul unei alte femei.” 3Și Iefta a fugit de la frații lui și a locuit în țara Tob. Niște oameni fără căpătâi s-au strâns la Iefta și făceau plimbări cu el. 4După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel. 5Și pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din țara Tob. 6Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră și să batem pe fiii lui Amon.” 7Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-ați urât voi și nu m-ați izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniți la mine acum, când sunteți în strâmtorare?” 8Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum ca să mergi cu noi, să bați pe fiii lui Amon și să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.” 9Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceți înapoi ca să bat pe fiii lui Amon și dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?” 10Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Domnul să ne audă și să judece dacă nu vom face ce spui.” 11Și Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui și l-a așezat căpetenie, și Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Mițpa, toate cuvintele pe care le rostise.
Înfrângerea amoniților
12Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon ca să-i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva țării mele?” 13Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe țara mea, de la Arnon până la Iaboc și Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.” 14Iefta a trimis iarăși soli împăratului fiilor lui Amon 15ca să-i spună: „Așa vorbește Iefta: ‘Israel n-a pus mâna pe țara Moabului, nici pe țara fiilor lui Amon. 16Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers în pustie până la Marea Roșie și a ajuns la Cades. 17Atunci, Israel a trimis soli împăratului Edomului ca să-i spună: «Lasă-mă să trec prin țara ta.» Dar împăratul Edomului n-a voit. A trimis și la împăratul Moabului, și nici el n-a vrut. Și Israel a rămas la Cades. 18Apoi a mers prin pustie, a ocolit țara Edomului și țara Moabului și a venit la răsăritul țării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ținutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. 19Israel a trimis soli lui Sihon, împăratul amoriților, împăratul Hesbonului. Și Israel i-a zis: «Lasă-mă să trec prin țara ta până la locul spre care mergem.» 20Dar Sihon n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă pe ținutul lui, și-a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahat și a luptat împotriva lui Israel. 21Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon și pe tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i-a bătut. Israel a pus mâna pe toată țara amoriților care erau așezați în țara aceasta. 22Au pus mâna pe tot ținutul amoriților, de la Arnon până la Iaboc și de la pustie până la Iordan. 23Și acum, când Domnul Dumnezeul lui Israel a izgonit pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpânești țara? 24Oare ce-ți dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoș, nu vei stăpâni? Și tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim? 25Ești tu mai bun decât Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui? 26Iată că sunt trei sute de ani de când locuiește Israel la Hesbon și în satele din jurul lui, la Aroer și în satele din jurul lui și în toate cetățile care sunt pe malul Arnonului. Pentru ce nu i le-ați luat în tot timpul acesta? 27Eu nu te-am supărat deloc, și rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon.’” 28Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.
Fiica lui Iefta
29Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul și Manase; a trecut la Mițpe, în Galaad, și din Mițpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon. 30Iefta a făcut o juruință Domnului și a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, 31oricine va ieși pe porțile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului și-l voi aduce ca ardere-de-tot.” 32Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon și Domnul i-a dat în mâinile lui. 33Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăți, și până la Abel-Cheramim. Și fiii lui Amon au fost smeriți înaintea copiilor lui Israel. 34Iefta s-a întors acasă la Mițpa. Și iată că fiică-sa i-a ieșit înainte cu timpane și jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii și nici altă fată. 35Cum a văzut-o, el și-a rupt hainele și a zis: „Ah, fata mea, adânc mă lovești și mă tulburi! Am făcut o juruință Domnului și n-o pot întoarce.” 36Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruință Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ți-a ieșit din gură, acum, când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmașii tăi, pe fiii lui Amon.” 37Și ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă cobor în munți și să-mi plâng fecioria cu tovarășele mele.” 38El a răspuns: „Du-te!” Și a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarășele ei și și-a plâns fecioria pe munți. 39După cele două luni, s-a întors la tatăl ei și el a împlinit cu ea juruința pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul 40că, în toți anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an.
FAPTELE APOSTOLILOR 15
Adunarea Bisericii din Ierusalim
1Câțiva oameni veniți din Iudeea învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.” 2Pavel și Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite, și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba și câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli și prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînțelegeri. 3După ce au fost petrecuți de Biserică până afară din cetate, și-au urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, și au făcut o mare bucurie tuturor fraților. 4Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de Biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei. 5Atunci, unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise. 6Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut. 7După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru și le-a zis:
„Fraților, știți că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă. 8Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă. 9N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință. 10Acum dar, de ce ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta? 11Ci credem că noi, ca și ei, suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.” 12Toată adunarea a tăcut și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, care au istorisit toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor.
Hotărârea Bisericii
13Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul și a zis:
„Fraților, ascultați-mă! 14Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. 15Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: 16‘«După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile și-l voi înălța din nou, 17pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu», 18zice Domnul, care face aceste lucruri și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.’ 19De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge. 21Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.” 22Atunci, apostolii și prezbiterii și întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câțiva dintre ei și să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba. Și au ales pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, oameni cu vază între frați. 23Și au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiteriiși frații: către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria și în Cilicia, plecăciune! 24Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea, 25noi, după ce ne-am adunat cu toții laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem niște oameni și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, 26oamenii aceștia care și-au pus în joc viața pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos. 27Am trimis dar pe Iuda și pe Sila, care vă vor spune, prin viu grai, aceleași lucruri. 28Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, 29adică să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși.”
Hotărârea adusă în Antiohia
30Ei deci și-au luat rămas-bun de la Biserică și s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulțimii adunate. 31După ce au citit-o, frații s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea. 32Iuda și Sila, care și ei erau proroci, au îndemnat pe frați și i-au întărit cu multe cuvinte. 33După câtăva vreme, frații i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimiși. 34Totuși Sila a găsit cu cale să rămână acolo. 35Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia și învățau pe norod și propovăduiau, cu mulți alții, Cuvântul Domnului.
Pavel cercetează Bisericile
36După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.” 37Barnaba voia să ia cu el și pe Ioan, numit Marcu, 38dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu-i însoțise în lucrarea lor. 39Neînțelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu și a plecat cu corabia la Cipru. 40Pavel și-a ales pe Sila și a plecat după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului. 41El a străbătut Siria și Cilicia, întărind Bisericile.
Comments