26 Septembrie

2 Samuel 21, 22 - Galatini 3

2 Samuel 21

Foametea de trei ani

1Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniți este foametea aceasta.” 2Împăratul a chemat pe gabaoniți să le vorbească. (Gabaoniții nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămășiță a amoriților; copiii lui Israel se legaseră față de ei cu un jurământ, și totuși Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel și Iuda.) 3David a zis gabaoniților: „Ce pot face eu pentru voi și cu ce să fac ispășire, ca să binecuvântați moștenirea Domnului?” 4Gabaoniții i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul și de la casa lui și nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Și împăratul a zis: „Ce voiți dar să vă fac?” 5Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gând să ne nimicească, pentru ca să ne facă să pierim din tot ținutul lui Israel, 6să ni se dea șapte bărbați din fiii lui și-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.” Și împăratul a zis: „Vi-i voi da.” 7Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul. 8Dar împăratul a luat pe cei doi fii pe care-i născuse lui Saul Rițpa, fata lui Aiia, și anume: Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai; 9i-a dat în mâinile gabaoniților, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toți cei șapte au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor. 10Rițpa, fata lui Aiia, a luat un sac și l-a întins sub ea, peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer, și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei și fiarele câmpului, în timpul nopții. 11Au înștiințat pe David despre ce făcuse Rițpa, fata lui Aiia, țiitoarea lui Saul. 12Și David s-a dus și a luat oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piața Bet-Șan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa. 13A luat de acolo oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan și s-au strâns și oasele celor ce fuseseră spânzurați. 14Au îngropat oasele lui Saul și ale fiului său Ionatan în țara lui Beniamin, la Țela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Și au făcut tot ce poruncise împăratul.

După aceea, Dumnezeu a fost potolit față de țară.

Războiul împotriva filistenilor

15Filistenii au pornit iarăși cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui și a luptat împotriva filistenilor. David era obosit. 16Și Ișbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliță în greutate de trei sute de sicli de aramă și era încins cu o sabie nouă. 17Abișai, fiul Țeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean și l-a omorât. Atunci, oamenii lui David i-au jurat zicând: „Să nu mai ieși cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.” 18După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci, Sibecai, Hușatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa. 19A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Și Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul de țesut. 20A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea șase degete la fiecare mână și la fiecare picior, în total douăzeci și patru, și care se trăgea tot din Rafa. 21El a batjocorit pe Israel, și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a omorât. 22Acești patru oameni erau copiii lui Rafa născuți la Gat. Au pierit uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor lui.

2 Samuel 22

Cântarea lui David

1David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.

2El a zis:

„Domnul este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu.

3Dumnezeu este stânca mea

la care găsesc un adăpost,

scutul meu și puterea care mă mântuiește,

turnul meu cel înalt și scăparea mea.

Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

4Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.

5Căci valurile morții mă înconjuraseră,

șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

6legăturile mormântului mă înconjuraseră,

lațurile morții mă prinseseră.

7În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul,

am chemat pe Dumnezeul meu;

din locașul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

8Atunci, pământul s-a cutremurat și s-a clătinat,

temeliile cerului s-au mișcat

și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

9Fum se ridica din nările Lui

și un foc mistuitor ieșea din gura Lui:

cărbuni aprinși țâșneau din ea.

10A plecat cerurile și S-a coborât:

un nor gros era sub picioarele Lui.

11Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile vântului;

12era înconjurat cu întunericul ca și cu un cort,

era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.

13Din strălucirea care era înaintea Lui

scânteiau cărbuni de foc.

14Domnul a tunat din ceruri,

Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

15a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei,

a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.

16Fundul mării s-a văzut,

temeliile lumii au fost descoperite

de mustrarea Domnului,

de vuietul suflării nărilor Lui.

17El Și-a întins mâna de sus, din înălțime, m-a apucat,

m-a scos din apele cele mari;

18m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic,

de vrăjmașii mei,

care erau mai tari decât mine.

19Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele,

dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20El m-a scos la loc larg.

El m-a mântuit, pentru că mă iubește.

21Domnul mi-a răsplătit după nevinovăția mea,

mi-a făcut după curăția mâinilor mele;

22căci am păzit căile Domnului,

nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.

23Toate poruncile Lui au fost înaintea mea

și nu m-am depărtat de la legile Lui.

24Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția mea

după curăția mea înaintea Lui.

26Cu cel bun Tu ești bun,

cu omul drept Te porți după dreptate,

27cu cel curat ești curat,

cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.

28Tu mântuiești pe poporul care se smerește,

și cu privirea Ta

cobori pe cei mândri.

29Da, Tu ești lumina mea, Doamne!

Domnul luminează întunericul meu.

30Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate,

cu Dumnezeul meu sar peste zid.

31Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite,

Cuvântul Domnului este curățit;

El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.

32Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul?

Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

33Dumnezeu este cetățuia mea cea tare

și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.

34El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor

și El mă așază pe locurile mele cele înalte.

35Îmi deprinde mâinile la luptă

și brațele mele întind arcul de aramă.

36Tu îmi dai scutul mântuirii Tale

și ajung mare prin bunătatea Ta.

37Lărgești drumul sub pașii mei

și picioarele mele nu se clatină.

38Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc,

nu mă întorc până nu-i nimicesc.

39Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală;

cad sub picioarele mele.

40Tu mă încingi cu putere pentru luptă,

răpui sub mine pe potrivnicii mei.

41Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul înaintea mea

și nimicesc pe cei ce mă urăsc.

42Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape.

Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

43Îi pisez ca pulberea pământului,

îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe ulițe.

44Mă scapi din neînțelegerile poporului meu;

mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;

un popor pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.

45Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

46Fiii străinului leșină de la inimă,

tremură când ies din cetățuie.

47Trăiască Domnul

și binecuvântată să fie Stânca mea!

Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,

48Dumnezeu, care este răzbunătorul meu,

care-mi supune popoarele

49și care mă face să scap de vrăjmașii mei!

Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei,

mă izbăvești de omul asupritor.

50De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,

și voi cânta spre slava Numelui Tău!

51El dă mari izbăviri împăratului Său

și arată milă unsului Său:

lui David și seminței lui pentru totdeauna.”

Galateni 3

Legea și credința

1O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? 2Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței? 3Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească? 4În zadar ați suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar! 5Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței? 6Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”. 7Înțelegeți și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință. 8Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” 9Așa că cei ce se bizuiesc pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. 10Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” 11Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi”. 12Însă Legea nu se întemeiază pe credință, ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.” 13Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, 14pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.

Făgăduința și Legea

15Fraților (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva. 16Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos. 17Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani. 18Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr-o făgăduință a dat-o lui Avraam. 19Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța”, căreia Îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. 20Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe când Dumnezeu este unul singur. 21Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. 22Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos. 23Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. 24Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. 25După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. 26Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. 27Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. 28Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. 29Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.