GENEZA 34 - MARCU 5
GENEZA 34
Dina și Sihem
1Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieșit să vadă pe fetele țării. 2Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul țării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea și a necinstit-o. 3S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata și a căutat s-o liniștească. 4După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!” 5Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina și, fiindcă fiii săi erau cu vitele la pășune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor. 6Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească. 7Dar, când s-au întors fiii lui Iacov de la pășune și au auzit lucrul acesta, s-au supărat și s-au mâniat foarte tare, pentru că Sihem săvârșise o mișelie în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov: așa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată. 8Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata voastră. Vă rog, dați-i-o de nevastă 9și încuscriți-vă cu noi; voi dați-ne fetele voastre și luați pentru voi pe ale noastre! 10Locuiți cu noi; țara vă stă înainte, rămâneți în ea, faceți negoț și cumpărați pământuri în ea.” 11Sihem a zis tatălui și fraților Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră, și vă voi da ce-mi veți cere. 12Cereți-mi o zestre cât de mare și cât de multe daruri, și voi da tot ce-mi veți zice; numai dați-mi fata de nevastă.” 13Fiii lui Iacov au răspuns și au vorbit cu vicleșug lui Sihem și tatălui său Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor Dina. 14Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur, căci ar fi o ocară pentru noi. 15Nu ne vom învoi la așa ceva decât dacă vă faceți și voi ca noi și dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur. 16Atunci vă vom da pe fetele noastre și vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi și vom face împreună un singur norod. 17Dar, dacă nu voiți să ne ascultați și să vă tăiați împrejur, ne vom lua fata și vom pleca.” 18Cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Sihem, fiul lui Hamor. 19Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov și era cel mai bine văzut în casa tatălui său. 20Hamor și fiul lui Sihem s-au dus la poarta cetății și au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor: 21„Oamenii aceștia au gânduri de pace față de noi; să rămână dar în țară și să facă negoț; țara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor și le vom da de neveste pe fetele noastre. 22Dar oamenii aceștia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum și ei înșiși sunt tăiați împrejur. 23Turmele lor, averile lor și toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.” 24Toți cei ce treceau pe poarta cetății au ascultat pe Hamor și pe fiul său Sihem și toți bărbații au fost tăiați împrejur, toți cei ce treceau pe poarta cetății. 25A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat, fiecare, sabia, s-au năpustit asupra cetății care se credea în liniște și au ucis pe toți bărbații. 26Au trecut, de asemenea, prin ascuțișul sabiei pe Hamor și pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem și au ieșit afară. 27Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morți și au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor. 28Le-au luat oile, boii și măgarii, tot ce era în cetate și ce era pe câmp; 29le-au luat ca pradă de război toate bogățiile, copiii și nevestele și tot ce se găsea în case. 30Atunci, Iacov a zis lui Simeon și lui Levi: „Voi m-ați nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor țării, canaaniților și fereziților. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate și voi fi nimicit, eu și casa mea.” 31Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”
MARCU 5
Pilda semănătorului
1Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare. 2Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea: 3„Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o. 5O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc, 6dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat. 7O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod. 8O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” 10Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. 11„Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12pentru ca, măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” 13El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde? 14Semănătorul seamănă Cuvântul. 15Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 18Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, 19dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor. 20Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina
21El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? 22Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină. 23Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” 24El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult. 25Căci, celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.”
Pilda cu sămânța
26El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic 29și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”
Pilda grăuntelui de muștar
30El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ, 32dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” 33Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. 34Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Potolirea furtunii
35În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” 36După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. 37S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. 38Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” 39El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. 40Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” 41I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”
Comments