10 Noiembrie

2 Împărați 25, Evrei 6

2 Împăraţilor 25

1În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui și a ridicat întărituri de jur împrejur. 2Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia. 3În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate și nu era pâine pentru poporul țării. 4Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, și toți oamenii de război au fugit noaptea pe drumul porții dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeenii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie. 5Dar oștirea haldeenilor a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului și toată oștirea lui s-a risipit de la el. 6Au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla, și s-a rostit o hotărâre împotriva lui. 7Fiii lui Zedechia au fost înjunghiați în fața lui, apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.

Dărâmarea Ierusalimului și a Templului. Poporul este dus în robie

8În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului –, a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim. 9A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare. 10Toată oștirea haldeenilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului. 11Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cealaltă mulțime. 12Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri și lucrători de pământ câțiva din cei mai săraci din țară. 13Haldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului și au dus arama în Babilon. 14Au luat cenușarele, lopețile, mucările, ceștile și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba. 15Căpetenia străjerilor a mai luat și tigăile pentru cărbuni și lighenele, tot ce era de aur și tot ce era de argint. 16Cei doi stâlpi, marea și temeliile pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută. 17Înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți și deasupra avea un coperiș de aramă, a cărui înălțime era de trei coți; împrejurul coperișului era o împletitură în chip de rețea și rodii, toate de aramă; tot așa avea și al doilea stâlp cu împletitura în chip de rețea. 18Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului. 19Și din cetate a luat un dregător care avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte din sfetnicii împăratului și care au fost găsiți în cetate, pe logofătul căpeteniei oștirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul țării, și șaizeci de oameni din poporul țării, care se aflau în cetate. 20Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât la Ribla, în țara Hamatului.

Ghedalia, dregător. Uciderea lui

Astfel a fost dus în robie Iuda, departe de țara lui. 22Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese și pe care-l lăsase în țara lui Iuda sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan. 23Când au auzit toate căpeteniile oștilor, ei și oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia, la Mițpa, și anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, și Iaazania, fiul maacatitului, ei și oamenii lor. 24Ghedalia le-a jurat, lor și oamenilor lor, și le-a zis: „Să nu vă temeți de nimic din partea slujitorilor haldeenilor; rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și o veți duce bine.” 25Dar, în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din neamul împărătesc, a venit, însoțit de zece oameni, și au lovit de moarte pe Ghedalia, ca și pe iudeii și haldeenii care erau cu el la Mițpa. 26Atunci, tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și căpeteniile oștilor s-au sculat și au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldeeni.

Robia lui Ioiachin ușurată de Evil-Merodac

27În al treizeci și șaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniță, 28i-a vorbit cu bunătate și a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraților care erau cu el la Babilon. 29I-a schimbat hainele de temniță și Ioiachin a mâncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieții lui. 30Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieții lui.

Evrei 6

1De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. 4Căci cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt 5și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, 6și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8Dar, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. 11Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, 12așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. 13Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși 14și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța.” 15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. 16Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.