Iov 34 - 2 Corinteni 7

Iov 34

1Elihu a răspuns și a zis:

2„Ascultați cuvintele mele, înțelepților!

Ascultați-mă, voi, cei ce aveți cunoaștere!

3Căci urechea verifică cuvintele,

iar cerul gurii gustă mâncarea.

4Să ne alegem ce este drept;

să cunoaștem ce este bine între noi.

5Căci Iov a zis: «Sunt un om drept,

însă Dumnezeu nu-mi dă dreptate.

6Deși sunt drept, sunt considerat mincinos.

Deși nu comit fărădelege, săgețile Lui mă rănesc și nu mă mai vindec».

7Este vreun alt om ca Iov,

care să bea batjocura ca pe apă,

8care să umble cu cei ce comit nelegiuiri

și să se însoțească cu oamenii răi?

9Căci el a zis: «Nu este de niciun folos omului

să-și găsească plăcerea în Dumnezeu».

10De aceea, voi, oameni pricepuți, ascultați-mă!

Departe de Dumnezeu răutatea

și de Cel Atotputernic nedreptatea!

11Căci El îl răsplătește pe om potrivit cu lucrarea lui

și îi dă fiecăruia după calea lui.

12Da, Dumnezeu nu comite fapte rele,

Cel Atotputernic nu pervertește dreptatea.

13Cine I-a încredințat pământul?

Cine I-a supus întreaga lume?

14Dacă Și-ar pune inima la aceasta,

dacă Și-ar aduna la El duhul și suflarea,

15orice trup ar pieri împreună,

și omul s-ar întoarce în țărână.

16Dacă ai înțelegere, ascultă lucrul acesta;

fii atent la cuvintele mele!

17Poate stăpâni omul care urăște judecata?

Îl vei condamna tu pe Cel Drept și Puternic,

18Care zice unui împărat: «Ticălosule!»,

și nobililor: «Răilor!»,

19Care nu îi favorizează pe domnitori,

nici nu face deosebire între bogat și sărac,

pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale?

20Ei mor într-o clipă, la miezul nopții;

poporul se clatină și piere.

Cel măreț piere, fără ajutorul vreunei mâini.

21Ochii Săi cunosc căile omului;

El îi vede fiecare pas.

22Nu este nici întuneric, nici umbră a morții,

unde să se ascundă cei ce comit nelegiuiri.

23Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze un om prea mult,

ca să-l aducă la judecată înaintea Lui.

24El îi zdrobește pe cei puternici fără cercetare

și-i pune pe alții în locul lor.

25Pentru că le cunoaște faptele,

îi răstoarnă noaptea și sunt zdrobiți.

26Îi lovește pentru răutatea lor

în locul unde oamenii îi pot vedea,

27pentru că nu L-au mai urmat

și nu le-a mai păsat de niciuna dintre căile Lui.

28Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui

și El a auzit strigătul celor nevoiași.

29Când tace, cine-L poate condamna?

Când Își ascunde fața, cine-L poate vedea?

La fel Se poartă fie cu o națiune, fie cu un om,

30astfel încât omul lipsit de evlavie să nu domnească,

să nu fie o capcană pentru popor.

31Căci I-a zis el vreodată lui Dumnezeu:

«Am îndurat pedeapsa; nu mă voi mai abate.

32Învață-mă ceea ce nu văd!

Dacă am comis vreo nedreptate, nu voi mai face lucrul acesta!»?

33Oare, după părerea ta,

va răsplăti El

când tu disprețuiești?

Dar tu vei alege, nu eu!

Deci, spune ce știi!

34Oamenii pricepuți îmi vor zice,

iar omul înțelept, care mă aude, va spune:

35«Iov vorbește fără să cunoască,

iar cuvintele lui sunt fără pricepere».

36Să fie încercat Iov până la sfârșit,

pentru răspunsurile lui printre oamenii nelegiuirii!

37El adaugă fărădelege la păcatul său,

bate din palme între noi

și își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu“.

2 Corinteni 7

1Preaiubiților, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice poate întina trupul și duhul și să ne ducem astfel sfințenia până la capăt în frică de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

2Faceți-ne loc în inima voastră! N-am făcut rău nimănui, n-am ruinat pe nimeni, n-am profitat de nimeni. 3Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre, atât ca să murim împreună, cât și să trăim împreună. 4Mare este îndrăzneala mea față de voi! Mare este lauda mea cu voi! Sunt plin de încurajare, sunt copleșit de bucurie în orice necaz al nostru.

5Căci și după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost în necaz în toate: conflicte din afară, temeri din interior. 6Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei descurajați, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, 7și nu doar prin venirea sa, ci și prin încurajarea cu care el a fost încurajat de voi, înștiințându-ne despre dorința voastră puternică, despre durerea voastră adâncă și despre zelul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat și mai mult.

8Chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu regret. Și chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, deși numai pentru puțin timp, 9totuși, acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nicio pierdere din cauza noastră. 10Căci întristarea după voia lui Dumnezeu produce o pocăință care duce la mântuire, fără regret, dar întristarea lumii produce moarte. 11Căci iată ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorință, ce zel, ce dorință de dreptate! În toate ați dovedit că sunteți curați în această privință. 12Astfel, deși v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul, nici din cauza celui ce a suferit răul, ci ca să vedeți voi înșivă, înaintea lui Dumnezeu, devotamentul pe care-l aveți față de noi. 13În felul acesta am fost încurajați. Dar, pe lângă încurajarea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți. 14Căci, dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu am fost făcut de rușine, ci, așa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel și lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. 15Astfel, simțămintele lui față de voi sunt și mai puternice când își amintește de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-ați primit cu respect și cu mari emoții. 16Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.