După ce citești cartea Geneza timp de o lună și un pic, ai impresia că lucrurile s-au întâmplat așa de repede. Uneori îți formezi ideea că oamenii au trecut așa de repede (și de ușor) peste greutăți. Dar să nu uităm că această carte (Geneza) se extinde pe o perioadă de aproximativ 2000 de ani… adică lucrurile nu s-au întâmplat așa de rapid precum avem uneori impresia.
Cei aproximativ 13 ani prin locuri străine, ispitit și în închisoare din viața lui Iosif sunt totuși 13 ani care… nu trec repede, nici ușor. Cei 7 ani de muncă plini de nervi ai lui Iacov pentru că a fost înșelat, probabil n-au trecut ușor. Foametea din vremea lui Avraam și Iacov și necesitatea de a-ți părăsi locul unde te-ai stabilit, probabil a adus presiune suplimentară în familie. Să nu mai vorbim de momentele grele de discuție între Avraam și Sara… în preziua jertfirii lui Isaac. Sau nevoia de a merge la luptă pentru probleme în care s-a băgat nepoto’su Lot. Evenimente dificile care probabil n-au trecut ușor. Călătorii dintr-o parte în alta, în locuri străine și necunoscute necesitau un efort susținut și fără cârtire.
Cu toate acestea, uitându-ne la imaginea de ansamblu putem trage două concluzii majore, care ar trebui să fie încurajare și îmbărbătare pentru noi azi, în zile grele da, dar nu unice. În primul rând observați un detaliu mic dar esențial: după 1500 de ani și 4 generații de patriarhi (cu tot neamul lor), se vorbește despre un Dumnezeu: Dumnezeul care a fost Dumnezeu pentru fiecare dintre aceste generații. Un Dumnezeu care s-a descoperit fiecărei generații și care a fost Dumnezeul fiecărei generații. Ceea ce au înțeles acești patriarhi este importanța moștenirii spirituale. Ei au știut că în vremuri bune și/sau vremuri grele cea mai simplă și importantă sarcină a lor a fost să lase o moștenire spirituală – și asta au făcut. Când ne cuprinde disperarea cu gândul la vremurile pe care le trăim, am face mai bine să lăsăm acele gânduri și să le înlocuim cu preocuparea de a face tot ce depinde de noi, să lăsăm o moștenire spirituală generației de după noi – fie copiilor noștri, prietenilor, vecinilor, familiei, cei cu care ne întâlnim oriunde am merge. Patriarhii au vorbit despre Dumnezeul lor atât în vremuri de bogăție și binecuvântare, cât și în vreme de lupte și foamete.
Dar cea mai importantă concluzie este până la urmă faptul că în toți acești ani, Dumnezeu a fost credincios. El a rămas credincios legământului Său și atunci când Avraam a vrut să-L ajute și atunci când Iacov a tot fugit de întâlnirea transformatoare cu El și atunci când Iuda a adus-o pe Tamar în linia genealogică a lui Isus și atunci când… . El este cu adevărat credincios. El își ține promisiunile. În astfel de vremuri când stresul social crește tot mai mult și auzi vești de războaie – încrede-te în El. El este credincios!
