MIERCURI, Zi de Post şi Rugăciune – Octombrie 2013

By September 30, 2013 Articole, Viata Bisericii No Comments

Începând cu acest an, ziua de Miercuri a fost declarată zi de post şi rugăciune pentru Biserica Betania.

miercuri

Pentru a fi specifici în rugăciune, în fiecare lună vom publica motivele de rugăciune curente. Aşadar, pentru luna Octombrie, vă chemăm să mijlocim împreună pentru:

* o nouă dimensiune a cunoaşterii lui Dumnezeu

* conştientizarea libertăţii noastre în Cristos

* o înţelegere profundă şi deschidere faţă de darea de socoteală

* un nou nivel al rugăciunii în viaţa personală şi a bisericii

* o nouă umplere cu Duhul Sfânt

* să ne poziţionăm corect, în aşa fel încât, să putem primi şi beneficia de ceea ce are Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, individual şi/sau ca biserică

* pentru ca beneficiarii proiectului social O Masă/Zi să înţeleagă nevoia de mântuire, cât şi pentru beneficiarii celorlalte proiecte sociale.

* pentru misionarii Ismael şi Angela

* pentru cei care ne vizitează (atât fizic, cât şi online) în cadrul programelor bisericii

* pentru lucrarea pe grupe mici

* pentru întâlnirile de tineret şi disponibilitatea tinerilor de a se implica în activităţile bisericii

* pentru noul an şcolar de Şcoală Duminicală – pentru învăţători şi copii

* pentru întâlnirea surorilor – un nou sezon de slujire şi implicare în activităţile bisericii

* pentru întâlnirea familiilor şi a bărbaţilor unde vor sluji familia Rodica şi Petrică Lascău (Sâmbătă, 5 Octombrie, ora 17:00 &  Luni, 7 Octombrie, ora 18:00)

* pentru întâlnirea liderilor de grupe mici (Luni, 14 Octombrie, ora 19:00)

* pentru Sărbătoarea Mulţumirii (28 Octombrie – 3 Noiembrie)

Ca răspuns la rugăciunile noastre, avem câteva motive de mulţumire pe care le aducem Domnului:

* pentru toţi cei care au participat la strângerea de fonduri pentru proiectul social “O masă pe zi”

* tinerii care s-au implicat în proiectul de curăţenie naţională “Let’s Do It Betania”

* pentru cei care l-au mărturisit pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor personal în apa botezului – noi membri în familia bisericii