Intrăm de mâine în această perioadă de post și este bine să nu privim ca puțin lucrul acesta și nici să-l luăm ușor, sau ca pe ceva ce „s-a mai făcut”, sau ca pe ceva obișnuit la început de an. Adică, sigur, putem privi lucrurile și așa, dar asta ar arăta exact faptul că avem nevoie de așa ceva. Sau poate spui că oricum lucrurile se întâmplă cum vrea Cel de sus, ce rost mai are… și o astfel de atitudine ar arăta, de fapt, o nevoie uriașă de Dumnezeu. Pentru cei care poate sunt indiferenți și nici nu se opun, dar nici nu se implică poate fi o provocare pentru anul acesta să fie mai serioși în umblarea lor cu Domnul și să înceapă nu numai să-și ude tălpile în apă, ci să înainteze până când trebuie să înoate în ape adânci.
Pentru ca aceasta perioadă să nu devină o dietă colectivă și doar atât trebuie să înțelegem nu este doar o perioadă de abținere de la mâncare, deși această abținere în ea însăși creează spațiu pentru preocupări mai profunde, ci este o perioadă de tânjire după ceva, sau mai exact după Cineva. Este într-un fel, ceea ce se întâmplă și în cadrul unei căsătorii, o lăsare pentru o devenire. De fapt, un argument puternic pentru post este și această imagine a nunții Mirelui în care noi, biserica, mireasa ne pregătim pentru întâmpinarea Mirelui, iar parte din pregătire este această dezlipire de lucrurile acestui pământ.
Cristos știe și ce-i cu lumea asta și ce treabă avem noi în lumea asta, știe și provocările lumii acesteia și cu atât mai mult îi place să vadă o mireasă care se dezlipește continuu și constant de lucrurile din lumea aceasta pentru a tânji și a se apropia de Mire. Asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de lucrurile pe care El le-a lăsat pentru noi în această parte de cer, dar El nu vrea să ne alipim de ele, chiar dacă ne bucurăm de ele. Și parte din acest exercițiu de a nu ne alipi de ele este această dezlipire în zilele de post pe care trebuie să o facem motivați de dragoste pentru El.
De aceea, haideți să ne ațintim privirile spre cer, de acolo vine Mirele și să ne dedicăm ca în această perioadă să declarăm că renunțăm la ceea ce ne oferă pământul acesta pentru că tânjim după ce ne oferă cerul. Renunțăm la plăcerea de-o clipă a mâncării pentru că tânjim după hrana Cuvântului Său care ne satură sufletul. Renunțăm la timpul petrecut cu obișnuitul zilei pentru că ne dorim momentele minunate în prezența Lui. Renunțăm la mândrie, egoism, lăcomie, iubirea de sine pentru că vrem să îmbrăcăm haina smereniei, haina albă a miresei. Renunțăm pentru că tânjim să ne apropiem de Cel care ne-a creat, ne ține și care urmează să vină pentru a ne duce Acasă. „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)
