Skip to content Skip to footer

Tensiunea începea să crească între ei. Lucrurile la care erau expuși și schimbările pe care erau provocați să le facă punea o presiune pe ei. Cu toată tensiunea, mediul relațional în care conviețuiau era prielnic pentru astfel de schimbări majore. Presiunea apăsa cu fiecare eveniment care-i scotea din zona „așa-știam-noi”. Când discuția ajunge la a stabili care cel-de-care-trebuie-să-asculte-toată-lumea, adică șeful, spiritele se aprind și chiar dacă vorbe se aud doar din gura câtorva, vorbele nerostite pe același subiect erau în gura tuturor. Presiunea crește și mai mult când unii dintre ei sunt stupefiați de risipa de untdelemn care se face. Interesant că nu conta că risipa se făcea pentru Cel pe care acum Îl considerau a fi Cel mai mare dintre ei. Asta arăta, cu atât mai mult, cât de „pregătiți” erau să-și asume iubirea aproapelui și rolurile și responsabilitățile diferite pe care urma să le aibă.
În toată această atmosferă tensionată de schimbări și râcâieli personale, Cristos îi invită la Masă. Nu era o simplă masă de seară, deși… așa părea! El avea să detensioneze și să tensioneze în același timp lucrurile. Această masă trebuia să detensioneze relațiile dintre ei, dar în mod inevitabil să le tensioneze între ei și cei din lume – pentru că „ei nu sunt din lume” (Ioan 17:16).
Invitația lui Isus la Masă este o invitație a părtășiei, a ochilor care se văd, a vorbelor care răsună „Iartă-mă” și „Îmi pare rău”, a paiului din ochi care nu se mai vede, a inimilor care se conectează. Este invitația Tatălui pentru copiii Lui. Este o invitație personală: hey Petre, hey Ioane, hey Matei, hey Iuda… și peste ani hey Maria, hey Dan, hey Vasile, hey Sorin, hey…
Masa părtășiei cu Cristos este masa unde privindu-L pe El în ochi ne vedem păcatul și netrebnicia noastră și nevoia de iertare pentru ca mai apoi privindu-i în ochi pe frații noștri să le acordăm aceeași iertare care o primim de la El. Masa părtășiei cu Cristos este locul restaurării și al smereniei pe care aceasta o presupune. La masă putem să ne comportăm de multe ori ca și cum noi deținem locul, mâncarea, chiar și pe cei de lângă noi, dar când Cristos este prezent perspectiva se schimbă. De aceea, El vrea să fie prezent la masa ta, dar și la Masă cu tine!

Leave a comment