Aștept să treacă mașina ca apoi să pot trece strada, iar când fac primul pas în urma mașinii observ ceva care „aleargă” în inerția curentului inițiat de mașină, o… frunză. Parcă se grăbea undeva. Parcă se simțea în mod regulamentar în traficul străzii. Nu se simțea în niciun fel stingheră, nici pentru că n-ar fi anotimpul ei, nici pentru că era în locul nepotrivit. Se lăsa totuși purtată de voia vântului ca să călătorească în cine-știe-ce direcție într-o lume plină de ciment și de asfalt în care-și găsește tot mai greu locul. Dacă aici a adus-o adierea, aici „aleargă” ca să prindă din urmă mașina.
Nu vreau să fac pledoaria frunzei aici, dar această imagine mi-a adus aminte de viața creștinului, care s-a născut fizic în această lumea, dar aparține unei alte lumi. Mi-am adus aminte de momentele când ne simțim ca pește pe uscat, ca o frunză pe asfalt, ca un vultur în cușca grădinii zoologice. Noi nu aparținem lumii acesteia, nu pentru că suntem superiori cu ceva, ci pentru că ADN-ul nostru care a fost schimbat, valorile noastre care au suferit o iremediabilă transformare și principiile vieții creștinului nu sunt compatibile cu acelea ale lumii acesteia.
De aceea uneori (tot mai des) ne simțim stingheri în lumea aceasta și simțim parcă, că nu ne mai găsim locul în lumea aceasta. Singurul loc unde trebuie să ne simțim confortabili în lumea aceasta este pe adierea vântului Duhului Sfânt care să ne ducă încotro vrea El pentru a nu ne pierde vremea cu nimicuri și pentru a alerga după lucrurile care contează. Să nu-ți pese când ești călcat în picioare, ca frunza nebăgată în seamă de nimeni, pentru că Cel care te poate ridica și de acolo este Duhul cu adierea Lui. Să nu te sperii de „mașina” care vine ca un tăvălug peste tine creând impresia că te va copleși și te va distruge, pentru că ea nu va face altceva decât va crea o inerție care te va ajuta să înaintezi.
Mai presus de toate să nu-ți fie frică să nu fii iubit de lumea aceasta. Și Cristos a fost aclamat pentru ca mai târziu să fie trimis la moarte. Mai degrabă învață să iubești pe cel care te respinge. Învață să ierți pe cel care te calcă în picioare. Învață să mărturisești celui care te batjocorește. Învață să-ți duci misiunea până la capăt cu toate piedicile ce-ți sunt puse înainte. Învață de la Cristos, pentru că viața Lui a contat așa de mult încât merită să fie imitată și arătată mai departe tuturor generațiilor ce trăiesc sau vor trăi pe acest pământ. Tu acum, în generația ta și cei ce vor veni după tine în generația lor. Da, suntem în lumea aceasta, dar nu aparținem ei, ci așteptăm să zburăm spre acea patrie cerească, spre acel loc care trece dincolo de orice imaginație a noastră. Da, exact așa, hop’ ca frunza! Vino, Doamne Isuse!
