Trăim vremuri tot mai interesante. Acuma, nu-i ca și cum n-am mai fi avut parte de vești rele, contradictorii, sau tensiuni de tot felul: sociale, politice, umane; dar parcă toate sunt cumva amplificate de această pandemie (sau cum s-o numi ea). Într-un astfel de context cuvinte ca „luptă”, „nu te da bătut”, „statornic” capătă înțelesuri noi, la fel ca evenimentele prin care trecem. De aceea și cuvintele apostolului Iuda sunt pentru vremuri ca și acestea: „m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.” (Iuda 3).
Sunt momente când împrejurările sunt de așa natură că este nevoie să lupți. Chiar și Iuda recunoaște „căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, M-AM VĂZUT SILIT…” Sunt momente când trebuie să luptăm. Sunt momente când trebuie să stăm în picioare pentru ceea ce credem. Ca un bonus… de obicei aceste lucruri nu se întâmplă în momente fericite sau când lucrurile merg bine, după plan, ci în momente când este nevoie de luptă, când este nevoie de efort, de implicare, de slujire, de dedicare.
Azi, acum și de câteva luni suntem într-o astfel de perioadă. Nimeni nu s-ar fi gândit că anul 2020 care este pe sfârșite va arăta cum a arătat. Nimeni nu se aștepta la o vară, toamnă, iarnă tulburată. Toți ne așteptam ca lucrurile să decurgă „normal”, dar iată că suntem chemați la o altă abordare. Suntem chemați să luptăm în fiecare zi pentru credința noastră, pentru familiile noastre, pentru copiii noștri. Este o perioadă de uzură, da, nu este confortabil, nu este ceea ce ne-am așteptat, nu este ceea ce ne-am programat, iar nevoia să stăm în veghere este nu numai de dorit, dar este necesar în astfel de zile.
Suntem chemați la luptă. Nu o luptă ce folosește arme și muniție fizică, ci o luptă care se dă la nivelul minții noastre pentru inima noastră. Nu este o luptă împotriva oamenilor, ci o luptă pentru oameni, o luptă pentru sufletele oamenilor. Angrenați fiind în luptă va trebui să învățăm să lăsăm de-o parte lucrurile nenecesare, care poate ne-au oprit și până acum să luptăm cu dedicare și credincioșie. Dacă „bagajul” te împiedică să lupți, cu atât mai bine: să lăsăm „bagajul” pentru ca lupta să fie mai ușoară. Lucrul extraordinar este că în această luptă, copiii Domnului nu sunt singuri. Cristos este în fruntea oastei Lui! Așa că, ridică-te și luptă!
