Am pus ieri mâna pe o frunză „ruginită” care încă era prinsă de creanga ei ca să văd cât de ușor, adică foarte ușor se desprinde de locul de unde până atunci stătea foarte stabil. Se ținea atât de ușor că nici n-ai simțit când s-a desprins; atât de ușor că asta face ca toamna să fie așa de frumoasă cu frunzele care la o mică adiere de vânt își iau zborul gravitațional spre pământ. Asta mi-a adus aminte de un verset din citirea de săptămâna asta din 1 Corinteni 5 care vorbește despre un aluat vechi care trebuie lăsat deoparte în praznicul nou instituit de Cristos.
Biserica lui Isus Cristos este într-o perioadă în care trebuie să-și „curețe pomul” pentru următorul sezon în care trebuie să intre; sezon care vine cu „frunze” noi și pe cale de consecință cu fructe noi. Ne este frică de schimbări, dar Dumnezeu așa ne-a făcut la fel cum a creat și copacul să-și elibereze frunzele pentru a se pregăti pentru următorul sezon. Biserica se află la un moment de răscruce în istorie. Toate momentele cheie din istoria ei au rafinat și focalizat lucrurile pentru această perioadă în care toate lucrurile revelate și învățate să aducă acum trăire în curăție și adevăr pentru a strânge ultimul seceriș.
Care sunt „frunzele” bisericii? Sunt formele care până acum au fost folositoare, dar care acum trebuie să facă loc următorului sezon și da, următorul sezon va avea formele lui, dar viața frunzelor vine tot din trunchiul copacului – adică principiile rămân aceleași, viața copacului are aceeași sursă.
Care este acel bagaj religios pe care-l purtăm dintr-un sezon în altul și care poate face ca rodirea noastră să fie afectată? Pentru un copac acest lucru nici n-ar fi posibil, doar oamenii se agață de frunze care trebuie să cadă pentru ca să facă loc frunzelor noi. Care sunt deci, acele lucruri din bagajul nostru religios care sunt frunze ruginite, de demult și care nu lasă loc frunzelor noi? Atâta vreme cât seva rămâne aceeași nu trebuie să ne fie frică de schimbare. Atât vreme cât nu schimbăm principiile biblice, nu trebuie să ne fie frică de vreo schimbare, pentru că se schimbă doar modul în care aplicăm aceleași principii.
Aduceți-vă deci aminte de frunza (încă) rămasă în copacul toamnei atunci când nu puteți renunța la o formă care vă împiedică să treceți în sezonul următor. Pentru că viața în Cristos înseamnă renunțare la „frunzele ruginite” și începe cu renunțarea la sine.
