Abordarea apostolului Iacov este fascinantă. Modul practic, concis și precis în care abordează credința în Isus Hristos este de o frumusețe încă nedescoperită pe deplin. Modul simplu, dar cuprinzător în care explică trăirea creștină are o frumusețe care atrage și contrariază în același timp. Este extraordinar cum în cuvinte relativ puține îmbogățește înțelesul practic de a trăi Evanghelia lui Cristos. Cât de simplu spune: „frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului” și cât înțeles, în același timp, este în această afirmație. Ce spectru de idei și motivații deschide această afirmație a lui!
Prin însuși modul cum deschide capitolul 2 (după ce vorbește despre suferință și răbdare), arată că intenția lui este una de apropiere, de comunicare importantă, dar apropiată, de comunicare într-o relație de simplitate, prețuire și dragoste. „Frații mei” este o exprimare a unității în Duhul (cât și în duhul) a unei comunități răscumpărate de același Domn și care trebuie să biruiască obstacole, neajunsuri, minusuri sau chiar greșeli. „Frații mei” este o chemare. O chemare la un statut făcut disponibil nouă în Hristos și de Hristos. „Frații mei” înseamnă bogăție de har, de iertare și de dragoste contagioasă. „Frații mei” este o devenire în urma devenirii lui Hristos. Noi n-am fi putut fi frați fără ca Hristos să devină ca noi. „Frații mei” este în contrast cu „fața omului” pentru că noi nu devenim frați prin faptele și capacitățile vreunuia dintre noi, ci prin trăirea Lui perfectă și răscumpărarea Lui glorioasă. „Frații mei” este o glăsuire care s-a născut din gura lui Cristos și care răsună peste ani, rostită mai departe de apostoli, părinții bisericii și creștini de-a lungul secolelor, ajunsă până în ziua de azi pe adierea plină de har a Mângâietorului. Este o glăsuire ce poartă cu ea sentimentul apartenenței și al uniunii noastre cu Întâiul și Singurul care ține lucrurile împreună.
Îndemnul lui Iacov, mai departe, ne ridică la un nivel diferit de trăire. O trăire nepărtinitoare, o trăire în care ne detașăm de ceea ce vede ochiul fizic și ne ghidăm după ochii credinței. O trăire în care îl alegem, îl urmăm și-L proclamăm pe Hristos nu datorită „feței omului”, ci pentru ceea ce El a făcut. Iacov vorbește aici despre o incompatibilitate între credința în Hristos și ipocrizia de care noi suntem capabili. Nu vom putea ține credința dacă încercăm să desenăm noi cercul numit „frații mei”. Evanghelia o înțelegem prin credință, prin credința în Isus Hristos și o vom trăi la nivelul așteptat de El dacă o trăim în termenii Lui, nu ai noștri.
