Mă aflu în fața dilemei despre a scrie în cele ce urmează ceea ce nimeni nu vrea să citească și nimeni nu vrea să audă. Așa facem toți! Nu ne place să citim/auzim lucrurile care nu ne convin, în special cele care se referă la necesitatea unei schimbări la nivel personal. Nu ne place să auzim că suntem influențați de societatea în care locuim cu a-l ei umanism. Nu ne place să auzim că gândirea noastră este mult prea „îmbibată” de un egoism cronicizat ascuns ne mai fiind în stare să gândim dincolo de noi, de interesele noastre, de dorințele noastre, de plăcerile noastre (totul se învârte în jurul lui „îmi place” vs. „nu-mi place”).
Am văzut până acum, nu-i așa, cartea Iov ca pe o carte care vorbește despre suferință. Și așa este. Dar dacă vom citi această cartea prin „ochelarii” încărcați de umanism ai zilelor noastre nu numai că n-o vom înțelege, dar ne va crea probleme serioase. Nu poți citi cartea Iov fără să te debarasezi de toate prejudecățile formate în timp de interacțiunea zilnică pe care o avem cu o mentalitate umanistă concentrată pe sine și pe satisfacerea nevoilor personale.
O mentalitate umanistă „înghite” greu, sau chiar deloc cuvinte de genul: „Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…” (Iov 17:11). „Păi, cum? Cine a îndrăznit să facă una ca asta!?”. „Dă-l în judecată, cere-i daune morale.” „Să-mi dea peste cap planurile!?”. „Să ajung la psihiatru din cauza lui?… că eu cu atâta iubire am făcut planurile…”. Cam așa sună lucrurile într-o minte „îmbibată” de umanism. Mai mult, lucrurile se complică când descoperim că, surpriză… Dumnezeu este Cel care și-a permis să facă una ca asta! El este Cel care, curios, se comportă ca Unul care este Stăpân pe toate! Asta pentru că, așa ne învață cartea Iov, Dumnezeu este Stăpân și Suveran! Și la aceasta putem noi îndruga, cu umanismul nostru, câte vrem, că acest adevăr nu se schimbă! Mai degrabă ne-am gândi să ne lăsăm transformați de El!
Această carte ne ajută să decantăm balastul umanismului din noi. Ne îndeamnă să identificăm zgura egoului care ne-ntinează și ne desparte de Domnul și s-o scoatem afară. Tuturor ne este frică de suferință pentru că auzim despre tot mai mulți oameni care au trecut prin dureri fizice cumplite și nu vrem să trecem pe acolo. Dar hai să fim sinceri, noi nu vrem să trecem nici prin suferința cauzată de răstignirea eului, adică nu suntem gata să răstignim eul și poftele lui, dorințele lui, interesele lui și plăcerile lui. Să nu ne fie, deci, teamă să suferim pentru că facem lucrurile care țin de zdrobirea eului nostru; pentru că bucuria cauzată de domnia lui Cristos în viața noastră și nu a eului nostru este de nedescris.
Comments