Sărbătoarea mulțumirii din acest an a fost diferită… față de anul trecut… în sensul că acum ar trebui să fim mai plini de mulțumire ca anul trecut. A existat în viața poporului Israel un episod extraordinar, atunci când au pus din nou temeliile Casei Domnului după întoarcerea lor din robie. Momentul în care au restaurat în Templu lucrurile – așa cum erau înainte de a fi izgoniți din țară – când puneau la locul lor temeliile, preoții, veșmintele, trâmbițe s-a creat un moment în care fiecare își exprima bucuria și mulțumirea fie prin laude, strigăte de bucurie, mărire, plâns. Momentul acela a creat un sunet care se auzea de departe (citiți Ezra 3).
Echivalent pentru noi azi, pentru punerea temeliilor Templului este oportunitatea pe care o avem de a ne întâlni și chiar a ne întâlni pentru a-I mulțumi. Trăim vremuri în care trebuie să învățăm să prețuim adunarea noastră împreună, cu scopul de a-L onora pe Domnul. Și prețuirea noastră pentru oportunitatea de a ne aduna trebuie să treacă la un alt nivel. Un „amestec” de laudă, mulțumire, plâns, strigăte de bucurie care să-și găsească un ecou în viața noastră. Un ecou care se transmite din generație în generație, din an în an, din zi în zi, de la noi spre alții – ecoul mulțumirii.
