Skip to content Skip to footer

Suntem într-o perioadă în care se pare că ne este tot mai ușor să ne uităm la alții ca să ne modelăm propriul comportament. Mă refer specific, la modul în care dăm vina pe comportamentul altuia pentru comportamentul nostru – de exemplu: „dom’le dacă el nu poartă mască nici eu nu port” sau „nici el nu plătește impozit, deci nu plătesc nici eu” sau „alții se pot întâlni fără mască, noi de ce să respectăm reglementările”. Exemplele sunt multe și se înmulțesc tot mai mult. Un comportament în care cumva pretindem că ceea ce facem este scuzabil în funcție de ceea ce face cel de lângă noi. Interesant totuși, că dacă vorbim de comportamentele bune, acelea nu prea le copiem, dimpotrivă, le disprețuim cuprinși de invidie sau răutate. Adică nu prea auzim pe nimeni să spună: „dom’le dacă cel de lângă mine ajută pe cineva, hai să fac și eu la fel”.
Este adevărat faptul că Însuși Dumnezeu după ce și l-a ales pe Israel ca popor, în încercarea de a pune valorile și principiile Împărăției Lui în inimile lor, le dă legi care să conțină puterea exemplului. Când unul sau altul o lua pe ulei El le dădea metode de corecție care să fie pentru învățătura de minte atât a celui în cauză cât și de învățătură de minte pentru comunitate. Dar intenția Lui Dumnezeu a fost întotdeauna ca legile Lui să ajungă în inima omului, adică să nu fie nevoie de forțe exterioare pentru a fi trăite, ci comportamentul exterior să vină din valori și convingeri interioare și astfel comportamentul individual va influența și comunitatea (locală, națională sau globală) de care aparținem.
Găsim un astfel de episod în Scriptură când Petru era frământat de treaba lui Ioan și ce va fi cu el, la care Isus îi răspunde spunându-i că nu este treaba lui ce „înțelegere” are El cu Ioan, ci treaba lui Petru era să se țină de „înțelegerea” lor. Cam asta facem și noi de multe ori. Ne oprim să facem ceea ce știm că e bine, doar pentru că vedem că altul nu face la fel. Tu fă ceea ce ți s-a încredințat. Fii credincios în responsabilitatea pe care o ai față de valorile sădite în tine de Cuvântul Lui și trăiește la acel nivel.
Pe deasupra acestora, nu uita că ceea ce faci, atât bine, cât mai ales rău va afecta într-un fel sau altul, într-un mod misterios sau cuantificabil comunitatea din care faci parte. Așa că umblă cu băgare de seamă în umblarea ta printre oameni și mai ales înainte Lui!

Leave a comment