Trec în fiecare zi pe lângă un lan de grâu (destul de mare), iar într-una dintre zile îmi atrage atenția un detaliu care m-a fascinat și mi-a pus o narațiune în cap: sub razele arzătoare ale soarelui dogoritor (care-l face să crească, de altfel) lanul de grâu capătă un superb auriu. O culoare a abundenței, culoarea binecuvântării! Totul începe cu un verde aprins, plin de viață, pentru ca la maturitatea lui, grâul să capete acest auriu fascinant. Ce narațiune mi-a pus în cap?
În primul rând, ce frumos arată abundența și binecuvântarea Domnului. Trăim într-o lume în care tot mai mult (și mai des) binecuvântare înseamnă ceva făcut de om, mai degrabă decât ceva generat de Dumnezeu. Adică mai repede ne gândim la o mașină, o casă, un telefon, o vacanță frumoasă etc. ca fiind binecuvântare, decât la lucrurile pe care Dumnezeu le face pentru noi prin faptul că (de exemplu) face grâul să crească și recolta să ne hrănească. Până la urmă acesta poate fi cel mai mare blestem pe capul omului: să considere binecuvântare niște lucruri materiale și nu ceea ce îi susține viața, adică în definitiv, prezența Domnului! Suntem (ca națiune, chiar în lumea întreagă) exact în acel moment în care abundența creată de om se recalibrează, pentru că de fapt omul nu este capabil să creeze abundență – se vede acum așa de bine lucrul acesta.
În al doilea rând auriul grâului vorbește despre o frumusețe a timpului care a trecut cu folos. Din acel verde aprins (atunci când iese din pământ) urmează apoi o „uscare” sau mai precis o coacere pentru ca să producă rodul atât de hrănitor. Coacerea produce această imagine a auriului, a abundenței, a bogăției divine pentru omenire, dar care mai apoi se desparte de rodul în sine – fiecare cu funcția lui. „Coacerea” noastră prin experiențe și circumstanțe dificile sau nu, este ceva prețios, atât pentru noi cât și pentru cei pentru care trebuie să fim „hrană”. Binecuvântare pentru generații este imaginea creștinului care prin „coacerea” lui este o priveliște frumoasă, de abundență de hrană pentru cei din generația lui și pentru cei din generația de după el. De ce credeți că în nenumărate rânduri Dumnezeu le poruncea copiilor lui Israel să construiască pietre de aducere aminte? Aducerea aminte era pentru ei, ca să le dea acea încredere neclintită în Dumnezeul care le purta de grijă, dar era și o lecție pentru generația de după ei.
Auriul grâului vorbește deci, despre abundența, binecuvântarea și credincioșia Domnului pentru omul care vrea să-și creeze propria abundență cu materia primă a Lui (culmea), dar vorbește și despre faptul că nu trebuie să trăim degeaba, ci frumos înaintea Domnului, în așa fel ca timpul dăruit aici, adică „coacerea” noastră să fie o mărturie pentru viață, pentru cei de lângă noi și pentru cei din generația de după noi.
