Chiar dacă e vară, ziua este mai lungă și programul mai relaxat (uneori), să nu uităm că noi suntem tot călători pe acest pământ, tot administratori a ceva ce nu ne aparține, tot martori ai lui Isus și ai unui eveniment istoric, adevărat și crucial pentru întreaga omenire. Da, situația noastră nu se schimbă în funcție de cum ne simțim sau cât concediu ne luăm, ci dimpotrivă trebuie să rămânem vigilenți și gata de acțiune.
Să nu uităm că suntem într-o alergare, așa cum prezintă Pavel lucrurile în mai multe pasaje (Filipeni 3, 1 Corinteni 9, Galateni 2), iar alergarea aceasta comportă cel puțin 3 stadii. Una e să alergi pe drum drept. E o alergare ușoară, așa de vară, de menținere. Ai timp poate să vorbești cu cel cu care alergi. Ai timp să privești în jur ca să observi lucruri, poate ca să te oprești să răspunzi la anumite nevoi. Oare cu ce am putea compara acest stadiu al alergării în viața de credință? Am putea-o compara cu alergarea atunci când lucrurile sunt „normale”, când ești într-un moment bun în care citești Biblia constant, te rogi, Dumnezeu îți răspunde. Alergarea în sensul în care vorbește Pavel este înaintarea în viața de credință. Este viața pe care o trăiesc înaintea Domnului pentru gloria Lui și în acest proces de sfințire (de modelare până la starea de om mare).
Următoarele două stadii ale alergării sunt fie atunci când alergăm la deal sau când alergăm la vale. Acuma, în primul rând la vale nu prea alergăm sau cel puțin depinde de înclinație, dar alergarea capătă un alt ritm. Dintr-o dată fie alergarea la deal sau la vale, presupune atenție suplimentară și efort susținut, diferit. Da, chiar și când alergi la vale, efortul în plus este adus de frânarea în timpul alergării, în așa fel că uneori parcă e mai dificil la vale decât la deal. În orice caz, alergarea nu trebuie să se oprească, fie la deal, fie la vale, chiar dacă la vale cum spuneam înseamnă un alt ritm. Făcând comparațiile necesare, fie la deal, fie la vale, alergarea devine mai dificilă, dar nu trebuie să se oprească. Asta înseamnă că alergarea „normală” nu trebuie să se oprească, adică citirea Bibliei nu trebuie să se oprească, rugăciunea nu trebuie să se oprească, interacțiunea cu ceilalți nu trebuie să se oprească, nimic din tot ce înseamnă alergarea nu se oprește, dar… dar intervine într-adevăr un efort suplimentar. Circumstanțele pot aduce nevoia unui efort suplimentar, dar nu al renunțării la alergare.
Dar nu trebuie să uităm un lucru, în alergarea noastră nu suntem singuri. Atâta vreme cât Îl glorificăm pe El, nu vom fi singuri. El ne dă resursele să alergăm spre țintă și resursele de a ajunge la țintă. Fie că trebuie să alergi pe drum drept, la deal sau în vale, efortul suplimentar va fi sub privirile Lui și sub provizia Lui astfel alergarea ta va fi țintită și până la capăt. Așa să ne ajute Dumnezeu în alergarea noastră!
